Ce ne-am face fara...cauciuc?

Da, oameni buni, astăzi vorbim despre cauciuc. Nu despre ce și cum este, pentru că sunt informații useless de care se ocupă wikipedia de ani buni pentru dumneavoastră, ci de ce. Copilul, de la o anumita vârstă, și omul, când a ajuns la un anumit nivel de informație și cunoaștere, nu mai întreabă ce, ci de ce este așa. Însă vom folosi cauciucul doar ca termen generic pentru a vă expune una dintre utilitățile sale de care ne ciocnim zi de zi în super-marketuri, mall-uri, aeroporturi, pe stradă, în gări sau în sălile de fitness: benzile transportoare. O denumire destul de sugestivă, care, după părerea mea, nu necesită lămuriri sau completări ulterioare. Am putea, pentru a fi convinși de întrebuințările sale benefice și mai mult decât vitale pentru menținerea unui trai decent în privința cerințelor de secol XXI, să imaginăm reeditarea scenariului derulat în urmă cu 100, sau poate numai 50-60 de ani. Lipsa lor...

În primul rând, exploatările miniere. Această muncă nu a apărut odată cu intrarea pe piață a covoarelor din cauciuc, ci a existat independent de orice renovări ale principiilor tehnologiei moderne. Mai întâi s-au ajutat doar de lopată și cazma, mai apoi de vagoanele de transport și sistemele de cale ferată din subteran, și mai apoi, după multe alte chestiuni introduse în sprijinul dezvoltării acestei industrii, au fost folosite și benzile transportoare. Nu este vorba de materialul extras, ci de rapiditatea și eficiența transportului acestora. Sunt scoase tone sau chiar zeci de tone de rocă și pietriș din cariere într-o singură zi, de vreme ce înainte această cantitate era transportată cu cârca sau în vagoane care erau împinse de mineri asemenea roabelor, și nu era deloc ușor. Prin apariția benzilor Chevron, și așa-numitelor benzi cu velcante și racleți, produse de Elastimpex România, rocile, pietrișul și nu numai pot fi încărcate direct în camioane, întrucât ele permit transportul în planuri înclinate de la 30 și până la 80 de grade.

Apoi...benzile de alergat din sălile de fitness. Păi ce s-ar face domnișoarele (sau domnii mai puturoși) fără acest mecanism divin prin care pot rămâne într-un singur loc, parcurgând totodată zeci de kilometri și bucurându-se de minunatul aer condiționat? Alergatul în parc, și mai ales la 40 de grade celsius, ar fi o corvoadă. În mediul ostil de afară poți întâmpina tot felul de intemperii naturale neprevăzute. De ce să nu alergi în voie și să te bucuri de o muzică bună, și oricând de un duș binemeritat.

Pe de altă parte, folosim destul de des scările și benzile rulante din magazine. Imaginați-vă cum ar fi să urcați zeci de etaje pe scări. Mii de trepte care pot fi ușor evitate și cu liftul, o să spuneți. Dar cui îi arde să zacă zeci de minute cu degetul înțepenit pe buton, când ascensoarele sunt pline-ochi? De-aia s-a inventat și celebrul dicton: "staționați pe partea dreaptă". Ca să nu adoarmă vreo tanti pe stânga și să transformăm și acest mijloc într-un lift aglomerat. În fine...unora le-ar trebui un sistem audio nu foarte performant care să le țipe-n ceafă. Și de aceea s-a inventat o altă expresie foarte interesantă, care mie îmi place la nebunie, și anume: PARDON!, și îi îndemni tu să staționeze pe partea dreaptă, iar câteodată mai poți condimenta dialogul și cu o înjurătură. Ei...dar să nu vă faceți un obicei din a folosi scara rulantă. Asta au spus și cei de la primărie, și, drept dovadă, scările rulante de la Universitate s-au blocat toate, pe rând. Mai folosiți și scările, comiși-voiajori. 

Cu alte cuvinte, fără aceste benzi transportoare de...cauciuc, ar funcționa mult mai greu industria alimentară, extractivă, și transportul bagajelor de la avion. Ar trebui să facem un lanț uman de vreo 100 de persoane din cala avionului pentru a da din mână în mână bagajele. Și gândiți-vă câte avioane sosesc și pleacă în același timp de pe un aeroport internațional. Ar fi haos, fără doar și poate. Deci, consider de bun simț să spunem: mulțumim Elastimpex România, pentru că de 20 de ani ne faceți viața mai ușoară!

P.S. Articol redactat în cadrul concursului SuperBlog!

4 ingrediente pentru un parfum fermecator

Magia e o mostră de cultură urbanistă și un pic de viclenie. Trebuie să știi să îți vinzi produsul, să captezi atenția, iar bâlciul de giumbușlucuri animate din mâna magicianului se va concretiza într-un număr de excepție. Fără îndoială, să manipulezi un pachet de cărți sau să scoți din joben 2-3 găini, fără să construiești nicio poveste, și să te aștepți ca publicul să-ți ciugulească din palmă, este o aberație. Magia nu este un simplu truc sau o ecuație matematică ale cărei soluții rămân necunoscute, ci o vrajă care ne livrează un răspuns împachetat frumos.

În seara asta lucrăm cu două instrumente foarte dragi mie: pălăria de recuzită și batistuța flaușată ițită din născarea jobenului pe care tocmai l-am amintit. Ce trebuie să facem? Păi...clasica poțiune magică, dar care ne va deservi la cucerirea persoanei iubite. Dacă ați auzit de parfumul Mad Potion, gândiți-vă la varianta masculină. E rețetă proprie. Nu vă adresați medicului curant dacă rezultatele întârzie să apară. Țin să precizez, de asemenea, că pot apărea reacții adverse, însă ingredientele folosite sunt din bucătăria proprie, așa că o să aveți nevoie de o interpretare originală. Sunteți pregătiți? Eu încă mă chinui să storc primele idei, pentru că avem nevoie de o compoziție atent aleasa pentru a satisface exigențele... Trebuie să spun că, în primul rând, ceaunul în care preparăm poțiunea va fi din oțel inoxidabil pentru a atinge efectul scontat, iar lingurile și telul (o să avem nevoie și de ele) din lemn fiert în zeamă de varză.

1. Ingredientul de bază - umorul. Nu-l am încă, dar îl cultiv de ceva vreme, și sper să am o recoltă bogată toamna aceasta. Nici bananele, și nici avocadoul, care cresc nivelul de serotonină din organism, nu sunt un răspuns. Trebuie folosit germenele de umor crescut în serele proprii, care stârnește râsul acela delirant ce dă stări de amețeală și consumă calorii, deci ne și menține în formă.

2. Ingredientul stimulator - păr de lup. Pentru vigoare, curaj și prezență de spirit. Viața e asemenea unui joc de noroc, în care asumarea riscurilor determină temperamentul jucătorului. Curaj căruia unii îi spun tupeu, inspirația de a te arunca cu pieptul înainte la momentul oportun pentru a ieși din situații limită.

3. Ingredientul de amestec, care încheagă compoziția - 2-3 stropi de rațiune și calm. E esențial să știi când și de ce trebuie să acționezi într-un anumit moment, și să dai dovadă de tot calmul din lume în împrejurări ostile. Asta te face stăpân pe situație, și, dacă stai să te gândești un pic, poate face diferența între a conduce într-o relație, și a fi condus. Așa, ea se simte protejată și în siguranță. Off...sper că spun bine ce spun... :)))

4. Ingrediente complementare - o rădăcină de cinism și 2 picături de miere, de altfel, vitale. E bine să fii ironic câteodată, dar și sensibil.

Ei...și amestecăm totul în ceaun, iar mai apoi turnăm amestecul în pălăria magică și lăsăm batista fermecată să își facă treaba.

P.S. Articol redactat în cadrul concursului SuperBlog!

Un vis de...5000 de euro

5000 de euro pare o sumă frumușică, dar pe care puțini o posedă sau o pot obține facil. Cu salariul mediu pe economie din România, să zicem că i-ai obține în...un an jumate? Asta dacă ai puțin noroc. Dar lăsând deoparte sarcasmul și polemicile pe teme politice sau sociale, este lesne de înțeles că de vreme ce-i obții, pasul următor e vital. Ce faci cu ei? Nu e ca și cum ai mai fi avut un asemenea balot de valută în buzunarul cârpit, cusut în căptușeala pantalonului zdrențăros. Ei bine, dacă nu ieși din mlaștina asta de idei ce îți născocesc imaginația și îți bântuie gândurile, sunt apă seacă. Dar cum "vrabia mălai visează", hai să facem un exercițiu de abstractizare a noțiunii spațiu-timp, și să presupunem că avem 5000 €. "Necunoscute sunt căile Domnului"...

Il fait frois. Mais au TV on a declaré que le temp sera beau aujourd'hui... Aeroportul Charles de Gaulle mustește de oameni. Il est impossible! Je suis en France! Da...bucurie mare. Ce-i drept, Franța este un carusel istoric înfățișat la fiecare colț de stradă, scăldat în dulcele grai francez. Padocul de vestigii arhitecturale deosebite de pe Sena se înnoadă acum în țesătura fină de lumini care dezgroapă Parisul din tihna zilei. În sfârșit am ajuns în Franța. Pavelele și piatra de moară cosmetizeaza aleile înguste ale Centrului Vechi, si închide într-o nuanță confuza tenul castaniu al clădirilor ce se opintesc în malurile Senei. Atât de liniștită și atât de calmă... Podul Lacătelor, din păcate, a rămas un simplu nud din stinghii de oțel și piatră. Mi-aș fi legat cele mai sincere jurăminte de frumusețea așezărilor pariziene. Turnul Eiffel rămâne, de departe, cel mai impozant edificiu, o siluetă de metal cu forme destul de generoase și o înălțime de 324 de metrii. Lifturile construite sunt mană cerească la cele peste 100 de etaje măsurate treaptă cu treaptă. Când am ajuns la cel de-al treilea punct de belvedere, am avut o ușoară senzație de câmp antigravitațional, sau vid, parcă la limita superioară a stratosferei, unde cerul se închide la culoare și stomacul nu mai ține cont de ordinea anatomică din corp. O priveliște, însă, care îți taie respirația. Am petrecut 17 ani într-o cochilie la marginea Europei pentru a-mi cheltui 5 minute din viață în mansarda Parisului. Cardul STAR Forte este cea mai bună opțiune de raționalizare și înmulțire a banilor și beneficiilor. Stiu că nu am pomenit nimic de el până acum, dar a venit momentul să desecretizam niscaiva bănuți pentru cumpărături cu pașaport franțuzesc. La noi nu se numește shopping, noi investim în viitor. Cu biletele de hotel achiziționate de la Altours, am acumulat ceva puncte STAR pe card, și îmi pot rezerva dreptul de a investi banii câștigați într-un ratatouille, croissant, în muzee sau alte plimbări nocturne. O croazieră pe valurile spumoase ale Senei, și un montagne russe în băile de oameni de la Disneyland. Iată de ce e bine să ai un astfel de card de credit în buzunar atunci când pleci în vacanță...îți mărește șansele la mai multe plăceri inocente, mici bucurii...

P.S. Articol redactat în cadrul concursului SuperBlog!

Despre termoizolatii, certificate energetice si alte chestii...

Iar am uitat ușa deschisă la birou... Bineînțeles că și aerul condiționat merge, deși nu e nimeni în încăpere. " - Simona, poți să oprești aparatul când nu stai acolo? De cât timp merge?/ - Păi, când ai coborât după formulare, la două minute după tine am ieșit și eu./ - Adică ăla merge de două ore, și ai mai lăsat și ușa dată de perete?!/ - Nu înțeleg de ce te agiți atât. Oricum Rareș plătește cheltuielile, și nici măcar nu sunt banii firmei, deci costurile de consum nu afectează salariile angajaților, și cu atât mai puțin pe noi. Relaxează-te!". Asta este o eroare fatală la nivelul percepției și mentalității umane, o piuliță ruginită în sistemul nostru de gândire. "Ce ție nu îți place, altuia nu-i face" este un dicton prezent în conduita românului. Însă nu este o abordare fericită din perspectiva unor minime cunoștințe dobândite de-a lungul vieții referitor la irosirea resurselor energetice și consecințele sale. Nu trebuie să materializăm o asemenea problemă și să o restrângem la un simplu inconvenient de ordin financiar. Acest lucru ne afectează în egală măsură confortul și buna-dispoziție. Hai să vedem cum a continuat dialogul, și care-i morala pe care am sustras-o și eu la rândul meu.

" - Cum să mă relaxez?! Doar ți-am spus de nenumărate ori... Nu mai lăsa biroul în voia sorții. Noi stăm acolo, până la urmă, și chiar mai bine de 12 ore pe zi." Iar Simona continuă în aceeași notă pe tot parcursul discuției:" - Am înțeles unde bați, dar oricum ai spus că vom vinde biroul altei companii, și ne vom muta la Rareș!/ - Tocmai de-asta! Ca să putem vinde acest spațiu, trebuie să avem un certificat energetic al încăperii. Conform noii legislații, din 2013, suntem obligați să atașăm la actul de vânzare documentul ăsta! Iar dacă nu suntem în parametrii, bănuiesc că îți dai seama că nu va mai fi interesată nicio companie."

Stăteam și mă gândeam zilele astea la tot ce avem în biroul ăla. E o adevărată uzină, o moară stricată de măcinat bani. Două calculatoare cu fundu' mare, generație veche, '98, și două imprimante imense, că na...tot departamentul de marketing își face veacul pe aici. Faxul ponosit care pică la fiecare pană de curent, și pierde kile de energie prin fiecare por… Nu mai spun că Simona își uită de fiecare dată laptop-ul pornit de la o zi la alta, conectat la priză, bineînțeles, pentru că bateria a ars-o de mult. Și uite așa, dimineața, pe lângă cafeaua râncedă, asezonată cu bucăți de pânză ruptă din sita fierbătorului, miros și prizele arse, care fumegă tihnite sub nasul meu. Simona parcă e absentă de fiecare dată când încerc să vorbesc de toate chestiunile astea cu ea. Ce să mai zic că și aerul condiționat merge non-stop în van...clădirea nu e izolata termic, iar răcoarea se pierde prin fiecare ungher mai neaerisit. Iarna avem un radiator din 1900 toamna, care șuieră ca o turbină cu motor de fiecare dată când apăs pe butonul roșu. Mă întreb mereu dacă apăs butonul greșit, doar că îl folosesc de 30 de ani, și nici nu are instrucțiuni de utilizare. Mai consumă aerul de pomană și două routere de 300 de Mbps, care nu rezistă nici două minute la atacurile cibernetice ale colegilor de la PR. 30 odată pariază pe campionate de Candy Crush, și călăresc calculatoarele până la miezul nopții. Directorul spune că baieții, de fapt, lucrează la imaginea companiei, așa că le-a cumpărat tăticul două routere ca să muncească în voie, fără întreruperi.

Cu alte cuvinte, nu eram într-o situație tocmai roz. Fapt pentru care eu și colegii mei ne-am hotărât să ne informăm temeinic, și să optimizăm consumul de energie. Am căzut de comun acord asupra înlocuirii celor două calculatoare de secol XX, cu unul singur de ultimă generație, cu un consum energetic redus (A+). Simona are oricum laptop-ul ei. Am decis și să alcătuim un set de reguli de bun simț: aerul condiționat să meargă doar pe durata programului, pe senzor inteligent, care îi moderează fluxul de aer rece și menține o temperatură optimă constantă în încăpere; ușile și geamurile să fie în permanență închise cât timp funcționează A.C., iar PC-ul să fie stins dacă părăsim biroul pentru o perioadă mai mare de timp, nu în stand-by. Pentru că suntem la ultimul etaj și spațiul ne permite, am montat două panouri solare care să ne asigure necesarul de energie pentru iluminarea spațiului, și diverse alte utilități. Acum folosim lămpi cu senzor de mișcare, și folosim mai multe surse de lumină separate pentru fiecare colțișor al camerei. I-am spus Simonei să își cumpere o baterie eficientă la laptop-ul ăla, și să nu-l mai țină în priză non-stop. Am spart pușculița cu economii a lui Rareș, și am izolat termic biroul. Ei...și dacă până acum consumam mai mult de 600 de kWh/m²/an, și ne încadram în clasa E sau F de performanță energetică, acum avem undeva la 150 de kWh/m²/an. Expertul în termografie ne-a spus că am făcut o treabă excelentă.

P.S. Articol redactat în cadrul concursului SuperBlog!

Tricouri funny - reteta perfecta a succesului

V-ați întrebat vreodată ce se ascunde în spatele hainelor din piele accesorizate cu tone de lanțuri de metal? Sau poate cum ar fi cu adevărat un om îmbrăcat întodeauna cu haine elegante, sau, dimpotrivă, stângăcii vestimentare care dau naștere unui produs expirat al societății, raportat la modul de percepție al lumii, și anume: tocilarii? Hainele, în ziua de azi, din păcate sau din fericire, ne botează cu atributele pe care ni le asumăm atunci când ieșim pe stradă. Poate fi o chestiune de principiu, referitor la superficialitatea cu care considerăm sau desconsiderăm o persoană. Însă, să fim cinstiți! Primul contact cu un om este cel vizual...judecăm mai întâi ambalajul, și cel mai adesea ne raportăm la el indiferent de conținutul său de care am luat la cunoștiință între timp. De aceea trebuie să fim atenți la ce purtăm. Hainele sunt primele care iau cuvântul pentru noi în dialogul cu un necunoscut.

Recunosc că nu am dat o importanță prea mare acestor considerente. Psihologia modei vestimentare? N-aș prea zice... Cel mai adesea ne aruncăm pe noi la întâmplare niște țoale de prin casă, care ne sunt la îndemână. Ar fi normal să fie ceea ce trebuie indiferent de ce alegem, din moment ce încă mai există în propria garderobă. Eu, cel puțin, așa procedez. Mai ales când rătăcești buimac prin șifonier, în bezna oarbă a dimineții, ori te cocoți la naiba-n praznic, și conștientizezi răvășit de nocturna de pe bulevard, care îți agață de ferestre raze orbitoare, că la ora 7 nu trebuia să pleci de acasă, ci să începi programul. Iei ce îți cade prima dată în mână. Cred că a existat, totuși, un moment în care am reușit să-mi probez imaginația prin haine alese cu discernământ. Culori obișnuite, deobicei alb sau negru, pentru simplul fapt că este definiția intuitivă, ce-i drept, a extremelor. Două culori pline de semnificații, dar care nu sugerează puritatea și perfidia, ci pur și simplu emoțiile: ura/iubirea - două imagini antitetice care la un moment dat se confundă -, teama/curajul (întodeauna negru, și mai apoi alb), nebunia/chibzuința, ș.a.m.d.

Dar niciodată nu am purtat un tricou cu mesaje haioase. Aici treaba devine mai complicată. 

Imaginați-vă că omul ăsta...

cumfaccasa.ro

ar purta tricoul ăsta... 

Parcă e cam anapoda. 

M-am informat puțin în sensul ăsta, și am găsit un sait mișto cu cele mai funny tricouri. Am zis că dacă tot urmează să merg la o petrecere vinerea asta, să-mi iau și un Party Evolution..., adică un tricou personalizat. Pe lângă bumbac 100%, este și educativ. Tocmai am aflat stadiile evoluției vieții urbane, așa cum ne-au fost prezentate de la maimuță și până la homo sapiens. E practic reprezentarea involuției pe care o știam până acum. Sugestiv, nu? Clasic deja...

P.S. Articol redactat în cadrul concursului SuperBlog!

Parada non-conformismului pe covorul rosu

Trupul nostru este ca un jurnal, spunea Johnny Depp, iar cicatricile sunt ca o poartă deschisă către el, mai afirma atunci. Extrapolând, putem susține că pilozitatea excesivă este ca un lacăt care trece sub o prelată misterioasă secretele corpului nostru. Ne dezbracă de inhibiții și ne încuie în lagărele propriului fizic. Ai putea spune că cei care sunt prieteni prea buni cu părul de la subraț, de pe mâini, sau din alte locuri obscure, sunt non-conformiști și neconvenționali în estetica și aspectul corporal, dar aceasta e o taină. Este destul de respingătoare apariția unei femei care lasă natura urbană să pună stăpânire pe trupul ei, croșetându-i un accesoriu nu tocmai obișnuit pentru o doamnă: părul excesiv de pe corp. Cu atât mai mult o apariție publică, nu?

Ei bine, dacă pentru unii a ieșit din uz moda aceasta, vedetele de la Hollywood se gândesc să relanseze un trend mai vechi... Drew Barrymore a apărut pe covorul roșu alături de Marc Jacobs, cu o nouă coafură...a părului de la subraț. (Auch!) Șarmantă și încântătoare, a zâmbit molipsitor camerelor de luat vederi, însă, euforică fiind, i-a alunecat mâna în spatele liniilor de front ale paparazzilor. A lăsat astfel descoperită o zonă plină de umbre și nuanțe jucăușe. Nu s-a simțit tocmai în largul său!...

Hai să luăm un alt exemplu, nedemn de urmat de fanii crizați ai filmului american. Julia Roberts, senină și zâmbitoare ca întodeauna (!), într-o superbă rochie de un roșu strălucitor, ce a rivalizat cu obrajii cameramanilor care au imortalizat fastuosul moment grobian, încinși de tăciunele rușinii. Muzeul Antipa ar fi primit încântat un nou exponat din jungla de apariții de pe covorul roșu. Salutând revederea unor idile cinematografice mai vechi, Julia uită un amănunt de luat în calcul pe viitor: epilarea. Poate că nu pune prea mare preț pe opinia oamenilor care speculează și dezbat pe tema aceasta. Sunt perfect de acord, dar cred că este o particularitate care ar trebui eliminată. Puteți să vă remarcați și altfel...

Nu e tocmai bine pentru o femeie, dar chiar și pentru un bărbat, câteodată, să jubileze cu astfel de practici sau omisiuni. Se spune că părul de pe piept și de pe picioare este o caracteristică bărbătească, la care unii nu se gândesc nici în ruptul capului să renunțe. Îi vedem în parcuri, în autobuze, magazine sau metrou. În miez de vară, odorizează o zonă considerabilă din jurul lor, de 4 până la 20 de metri pătrați, aglomerând spațiile prin care trec în colțurile cele mai îndepărtate. Ușor de recunoscut în mulțime, accesându-ți toate cele cinci simțuri…de fapt, doar patru, pe care nu țin cu ardoare să le amintesc, considerând un minim dram de imaginație din partea dumneavoastră. Plus de asta, am urcat pe scara evoluției, corect? Ne tragem din maimuță, dar hai să trecem de bariera spațiu-timp. Asta ne demonstrează că nu am învățat nimic în două milenii trecute... Pilozitatea excesivă nu este întodeauna folositoare. Este simplu de observat diversitatea de produse apărute pe piață, care ne facilitează această muncă. Am trecut peste uneltele preistorice... Acum au apărut kituri pentru epilat care pun în folosul nostru aparate profesioniste și tehnici moderne prin care îndepărtarea părului de pe corp devine un mizilic. Cartușe cu ceară cu Aloe Vera, cu miere, (titaniu), Azulena și alte plante exotice... Ustensile care mai de care mai sofisticate, dar atât de ușor de folosit.

Sursă poză: perfecte.ro

P.S. Articol redactat în cadrul concursului SuperBlog!

P.S.S. Acest articol este un pamflet, și trebuie tratat ca atare!

Stampila autonoma - #libercugetator

Ștampila autonomă nu este o ustensilă de uz casnic, și nici o unealtă de birou...e spirit independent și liber cugetător. Nu e marcă înregistrată, și nici criptă de informații. Producătorii o/îl (mai cu seama "îl" - "o" creează o notă discordantă de pre-fabricat)  numesc în termeni ceva mai pretențioși, și trece în cataloagele online ale COLOP drept Silver Effect. Inspirată și întodeauna la îndemână, măzgălește foile, posterele, revistele, ziarele și tot ceea ce este indispensabil vieții sociale a oamenilor. Articole, cărți, referate și studii ștințifice, după cum afirmă cercetătorii și ne place și nouă să o susținem în fiecare zi, ne învață cum să gândim și să judecăm ideile, conceptele, știrile obiective devenind și ele un deja-vu al manipulării mediatice. Ei bine, ștampila autonomă îndeamnă la emancipare și folosirea principiului: "think outside the box". E ușor să fii "o vacă de muls" pentru toată lumea, însă este semnificativ mai greu să te supui propriilor tipare, când ai o influență turbulent manifestată de toți cei care ți se cred superiori intelectual. Gândește liber, și arată-le tuturor că tu faci asta! Ne îmbrăcăm cum ne spun designerii. Iubim, cheltuim și ne îmbolnăvim după predicțiile zodiacale, și tot așa... Avem spiritul ăsta dezvoltat de turmă.

Ștampila autonomă îți spune să fii independent "în cuget și simțiri". Pare nebunesc, dar este o exagerare voita. Câteodată ne ghidăm după lozinci, și...e cel mai sugestiv slogan, putând deveni ușor un automatism. Pe mine asta mă inspiră: libertatea de a înțelege și de a spune lucrurilor pe nume. În plus, pixul cu ștampilă Silver Effect are un aspect atractiv, clasic, elegant și, evident, este ușor de transportat. Vi le puteți personaliza prin gravură laser, rezultând astfel o suprafață lucioasă și strălucitoare, mult mai atractivă comparativ cu ștampilele obișnuite.

Cu alte cuvinte, poți scrie oriunde ce îți vine, poate propria poveste, propriile argumente sau opinii…fără limită de rânduri sau variante ajutătoare. Ai stilul tău, viziuni și convingeri diferite, țărmuite în împrejurări neașteptate. Pune-ți amprenta pe ele, și arată că ești original. Nu e spot publicitar, și nici îndemn liberal. E…ștampila autonomă. Sunt liber profesionist în rime… Fii și tu artist! Pune-ți ștampila pe ceea ce te reprezintă!

P.S. Articol redactat în cadrul concursului SuperBlog!

Un fel de anamneza la ceas matinal

Poama acră a scalpului și a firului de păr a fost întodeauna mătreața. Secțiile laboratoarelor de sebum, dar și deshidratarea, pierderea vitalității părului, funcționează și ele la capacitate optimă, constituind o problemă des întâlnită, însă nu într-atât de alarmantă precum cea amintită mai devreme. Acestea sunt prezente în egală măsură și la băieți, și la fete, diferența intervine la nivelul gradului de interes pe care îl acordăm problematicii. Noi suntem un pic mai indolenți, aș putea spune, în privința aspectului nostru estetic. Nu cotizăm absolut deloc la alcătuirea consorțiului de idei referitoare la volumul și intensitatea culorilor părului. Suntem mai...practici. =D

Dar uite, vezi, totuși noi nu ne uitam la sănătatea firului de păr (sună deja a prospect medical), ci tot la frumusețea, naturalețea și strălucirea unei coafuri muncite, sudate și migălos aranjate ore întregi în baie sau la coafor. Și pentru asta vă apreciem, fetelor! :)

Nu o sa vă obosesc cu istorisiri despre tunsorile mele și metodele prin care mi-am aranjat părul, pentru că ar fi inutil să irosim acest subiect. Oricum, nu este deloc complicat: ...am folosit pieptenele. Și șamponul, dacă stau să mă gândesc... Un șampon prost, în urma căruia am făcut ceva mai multă mătreață, deși aveam în plan să o combat. Ei bine, Legea Naturii n-a funcționat prea bine în cazul meu, dar Legile lui Murphy au mers de minune. (!) Și de vreme ce titulatura de anti-mătreață a acestei firme nu a funcționat, am încercat-o pe a alteia...ulterior am schimbat-o și pe aceasta și...și așa mai departe (ș.a.m.d., ca să nu vă plictisiți de cuvinte fără rost). Asta până ce am dat de Gerovital Tratament Expert.

Hai să vă explic un pic cum stă treaba cu șamponul anti-mătreață... E cel puțin la fel de simplu ca în reclama la biscuiții ăia buni pe care îi cunoaștem noi. Așadar, restabilizează secreția de sebum, și readuce la cote normale rata de regenerare a celulelor epidermice, fapt ce determină dispariția mătreții 'de la rădăcină, și până la vârfuri' (că doar e șic!, și se folosește în mai toate spoturile publicitare). Marca Gerovital se leagă, dupa cum probabil prea-bine știți, de renumita doctoră Ana Aslan (medic în geriatrie și gerontologie, prima care a luat în calcul principiul reîntineririi). Produsele de tradiție încă sunt în uz, la mare căutare în rândul lumii, și îmbunătățite prin prisma noilor mijloace tehnologice, dar care urmează aceleași rețete străvechi, cu efect miraculos. Un păr frumos și sănătos este cheia succesului oricărei persoane, indiferent de sex.

P.S. Surse de informare: https://www.farmec.ro/presa/comunicate-de-presa/gerovital-tratament-expert-noua-gama-tratament-pentru-ingrijirea-completa-a-parului–eid1733.html

P.S.S. Articol redactat în cadrul concursului SupeBlog!

Povestea betiei de arome din califat

A fost, în vremuri de demult...

O tavernă a "vinului boabei", desfășurată pe 44 de bârne de lemn putred, ce se găsea îngropată în temnițele ferecate ale pământului... O hrubă clădită de stânci sub actuala fundație a Taj Mahal-ului. Se spune că în antichitate aici ar fi fost păsuite minele de cafea (kahve) ale Regatului Kaffa. Teorii autohtone ale conspirației povestesc chiar despre un abajur țesut în refugiile arabe din fir plăpând, dantelat, de cafea cristalizată. Acesta, învelind lămpile din regat, emana un fum translucid, și de aceea se speculează asupra scenariului potrivit căruia nu mai existau certuri, conflicte, iar argații și servitorii erau cuprinși de o euforie delirantă, din moment ce nu mai stăruiau în vâltoarea trebilor încă din zori, și până la ceasul dintâi al zilei următoare.

Astfel, umbla zvonul prin întreg Orientul Mijlociu, cum că întreaga gardă a califului era blestemată de neamurile dușmane, temei ce înlesnea convingerile profeților locali cu privire la originile mistice ale neamului islamic de pe malul sudic al Mării Negre. Vrăjitoarele fuseseră, însă, suprimate de un veac și jumătate, iar rândurile vracilor erau strânse în jurul Regatului Kaffa, eliberând regiunea islamică de prospectele fantomatice ale acestor lecuitori băbești.

Legenda spune că acestea ar constitui originile reale ale cafelei turcești, care era preparată în beciurile așa-numitului vin al boabei, unde cofetarii gustului meșteșugit înțepau lichidul stacojiu cu două lingurițe de zahăr, lăsând aromele să se coacă pe nisipul încins în sobele de teracotă. Povestea asta zace de milenii în pergamentele din subsolurile întunecate ale fostului califat...

Până la urmă, cafeaua preparată de turci după rețete tradiționale nu ține de compoziție sau de ingredientele componente. Apa și boabele de cafea sunt singurele variabile compoziționale luate în calcul, astfel că tehnica folosită este singurul gradient care poate răsturna ecuația aromelor inconfundabile și texturii apreciate de băutorii înrăiți ai acestui lichior dulce-amărui. Recentele inovații tehnologice și progresul marilor companii mijlocesc cu ușurință procesul de fabricare a savorii și gustului unic. Cafetiera profesională concepută de cei de la Arzum Okka este modul optim, eficient și cel mai avantajos de a-ți pregăti propria cafea turcească la tine acasă, repede și fără niciun efort. Aparatul îmbină aceleași moduri tradiționale de preparare a cafelei la ibric care a amețit cele mai fine simțuri ale tătarilor din secole îndepărtate. Și cum probabil v-ați gândit de unde îl puteți achiziționa, vă spun că răspunsul este simplu: magazinul Marketonline.ro. Acolo găsiți cele mai ieftine și de calitate produse, iar decât să dați până la 10 lei pe o ceașcă de cafea turcească pe litoral, mai bine vă cumpărați cafetiera Arzum Okka, și veți face 2000 de astfel de cești.

P.S. Articol redactat în cadrul concursului SuperBlog!